Close

Nu sunteți încă membru? Înregistrați-vă și porniți la drum cu noi.

lock and key

Autentificare cont existent.

Account Login

Ați uitat parola?

Purificarea apei – tehnici și soluții

Purificarea apei – tehnici și soluții
 

Unul dintre cele mai dificile procese de salubrizare cu care s-a confruntat tehnica secolului trecut este legată de modalităţile prin care apa uzată poate fi purificată. Dificultatea vine în principal din diversitatea factorilor ce pot influenţa şi influenţează în timp real calitatea apei de pe glob şi, implicit, din cumulul de măsuri tehnologice ce trebuie luate pentru a obţine dintr-o apă poluată una curată.

În general, apa poate fi afectată de mai multe elemente: consumul uman casnic, tehnologii ce folosesc apa în scopuri secundare şi care produc deversări înapoi în natură şi nu în ultimul rând chiar de natură sau, mai precis, de natura influenţată de poluarea în care trăim. Dacă în urmă cu două-trei sute de ani apa de ploaie, spre exemplu, era considerată curată, astăzi până şi aceasta necesită analize chimice pentru a-i certifica puritatea. Astfel, oricare ar fi originea uzurii apei şi tipul acestei uzuri, tehnologia a dezvoltat patru modalităţi importante de filtrare.

Cele patru tipuri (fizic, chimic, biologic şi electromagnetic) sunt complementare şi ţintesc spre varii impurităţi găsite la nivelul apei. În afară de cazurile grave – când calitatea este atât de depreciată încât până şi o analiză empirică (culoare, consistenţă, gust etc.) îi demonstrează degradarea – apa este analizată pentru a decide în ce mod trebuie purificată. Listăm mai jos în ce constau cele patru procese de filtrare sau curăţare a apei:

  1. Procesele chimice urmăresc în special tratarea apei de consum domestic cu clor pentru a diminua şi, pe cât posibil, îndepărta bacteriile şi microorganismele din apă. Procedeul este larg răspândit şi reprezintă una dintre puţinele constanţe la nivel mondial acceptată de guverne ca o condiţie în obţinerea apei potabile. Din acest punct de vedere este bine de reţinut că procentul şi tipul impurităţilor acceptate în apa potabilă diferă, inclusiv la nivel legislativ, de la o ţară la alta.
  2. Procesele fizice, cum sunt sedimentarea şi filtrarea se bazează pe principiul că un număr mare de impurităţi poate fi eliminat fie prin lăsarea particulelor să se aşeze pe fundul bazinelor, fie prin trecerea, uneori repetată, a apei prin filtre profesionale, tot mai specializate în ultimii ani în ceea ce priveşte materialele folosite şi tehnica efectivă de filtrare.
  3. Procesele biologice funcţionează conform ideii că anumite bacterii şi protozoare vor extrage din apă particulele organice, lăsând lichidul mult mai curat la nivel microbiologic. Astfel, apa trecută prin nisip sau nămol activ este expusă unei colonii biologice ce o epurează. Proces lent, dar eficient, acesta este folosit în special în purificarea apelor industriale, dar şi de comunităţi restrânse, ca soluţie secundară şi sigură pentru apele menajere.
  4. Mai puţin cunoscută şi folosită mai restrâns, radiaţia electromagnetică a apei urmăreşte sterilizarea acesteia, în special în scopuri farmaceutice.

Astfel, particulele anorganice aflate în suspensie în apă, apoi paraziţii, bacteriile (dintre care destul de multe sunt periculoase pentru om), algele, viruşii şi anumite tipuri de fungi intră toate, fie cumulat fie separat, în atenţia acestor tehnici. Desigur că, pentru a reduce turbiditatea cât mai mult, procesele pot deveni complicate, dar putem vorbi de un standard răspândit în tehnologia purificării apei industriale, ce urmează paşii de mai jos:

  1. Lichidul este menţinut în bazine mari pentru a lăsa particulele grele să se sedimenteze şi pe cele uşoare să plutească. Acest procedeu relativ grosier asigură în special epurarea fizică a apei de impurităţi macroscopice, uleiuri, grăsimi etc.
  2. În cadrul celui de al doilea pas, sunt eliminate particulele dizolvate şi particulele aflate în suspensie, inclusiv elementele organice, cum sunt microorganismele.
  3. În treia etapă, apa este filtrată fizic şi tratată chimic pentru a-i asigura puritatea.

Acestor tehnici li se pot adăuga, în funcţie de zonă şi scop, alte tratamente specifice. Cu cifre ce indică milioane de morţi la nivel global în fiecare an din cauza apelor contaminate şi zeci de milioane de cazuri de dizenterie din acelaşi motiv, purificarea apei poate fi considerată o problemă reală şi o realitate în faţa căreia nu putem manifesta suficientă grijă şi dedicare. Orice procedeu ce-i urmăreşte eficientizarea este aşadar binevenit, iar conlucrarea acestora o utilitate de care vom avea tot mai mare nevoie.

  1. ion01-08-15

    Suntem interesati de tehnologii de purificare -filtrare a apei pentru sectorul public …Dea fi instalata in centrul comunei pentru aprobizoiona populatia cu apa potabila

Leave a Reply

Linkuri utile